Hangita il privea parca visatoare. Privirea aceea il retinu pe K. mai mult decit ar fi vrut. Acum mai si zimbea usor si isi dadu seama oarecum abia cind zari uimirea de pe fata lui K., parca ar fi asteptat un raspuns la zimbetul ei si acum, ca nu-l primise, se trezea.
— Mi se pare ca ieri ai avut impertinenta sa spui ceva despre rochia mea. K. nu-si amintea.
— Nu-ti amintesti? Mai adaugi la obraznicie si lasitatea.
K. se scuza, punind totul pe seama oboselii lui din ziua trecuta, se prea poate sa fi trancanit ceva, dar zau ca nu-si mai amintea. Si ce-ar fi putut sa spuna despre vesmintele doamnei hangite? Ca erau atit de frumoase, cum nu mai vazuse. In orice caz, nu mai vazuse alta hangita lucrind in astfel de haine.
— Lasa observatiile astea, zise repede hangita. O vorba sa nu mai aud despre hainele mele. Hainele mele nu-s treaba ta. Ti-o interzic o data pentru totdeauna.
K. se mai inclina o data si o porni spre usa.
— Cum adica n-ai mai vazut o hangita lucrind in astfel de haine, ce vrei sa zici? striga hangita dupa el. Ce fel de observatii fara rost sint astea? N-are nici un sens. Ce vrei sa zici?
.
