Cod produs: 06-15-16-04697
Tu ma’nspaimanti cu visuri, si’n spaime pui vedenii,
zburdalnicul meu suflet rupandu-mi-l de duh
si oasele, de moarte.
Ca nu traiesc cat veacul, sa’ndur la nesfarsit;
ci lasa-ma in pace cu viata-mi gaunoasa!...
Ce-i omul, ca Tu Insuti l-ai ridicat in slavi?
ce-i omul, ca Tu Insuti sa nu-l scapi din vedere,
sa ai un ochi asupra-i din seara pana’n ziua
si’n ceasu-i de odihna sa-l iei la intrebari?
O, pana cand ma’nvalui, si pana cand m’acoperi,
si pana cand n’am tihna nici sa-mi inghit scuipatul?
Dac’am gresit, ce oare sa fac eu? ci spune-mi,
Tu, Cel ce pan’si gandul din om il sfredelesti!...
De ce m’ai pus pe mine sa-Ti stau, eu, impotriva,
si sarcina sa-Ti fiu?
De ce faradelegea Tu nu vrei sa mi-o uiti
si pentru ce pacatul din mine nu mi-l speli?...
Si-acum, merg in pamant;
curand s-o face ziua, dar eu nu voi mai fi.
(Iov, 7, 14-21)
