Sa spui multumesc. Sa primesti recunostinta celuilalt. Pare foarte simplu. „Insa, uneori, este foarte complicat”, ne asigura scriitoarea Delphine de Vigan, ea insasi protagonista unei drame asemanatoare celei din roman, mama ei fiind internata intr-o institutie de boli mintale. Recunostinta urmareste destinele a trei personaje: Michka, o batrina doamna odinioara sclipitoare, reporter si corector la reviste de prestigiu, careia batrinetea ii rapeste incet-incet independenta si limbajul, silind-o sa se interneze intr-un camin de batrini; Marie, tinara care a fost crescuta de Michka, pentru ca mama ei a esuat lamentabil, si care, dintr-odata, vede ca nu mai are timp sa-si exprime recunostinta; si Jérôme, tinarul ortofonist de la caminul de batrini, care-si face meseria cu daruire si compasiune, fiind absorbit in valsul acesta al recunostintelor. Ceea ce-i leaga sint amintirile din copilarie si acel „multumesc” pe care n-au mai apucat sa-l spuna, trecutul care se intoarce si le determina viata de mai tirziu. Ii urmarim rind pe rind, descoperindu-le secretele si ranile vii, necicatrizate. Pe fundalul dramatic al pierderii implacabile, autoarea proiecteaza un fascinant joc al cuvintelor: Michka, afazica, isi pierde cuvintele si inventeaza altele noi, ravasind si orientind vorbirea in directii neasteptate, adesea amuzante, dar mai cu seama induiosatoare.
„Delphine de Vigan ii priveste cu o imensa empatie pe cei foarte in virsta, atunci cind viata devine o flacara firava, care se poate stinge in orice clipa. […] Locuit de taceri coplesitoare, acest roman luminos, scris intr-un stil simplu si tandru la fel ca personajele sale, ne aminteste ca exista atit de multa recunostinta, incit avem nevoie de ani buni inainte s-o putem exprima.” (La Croix)
„Intr-o lume in care discursul urii se dezlantuie pe ecranele noastre, romanul lui Delphine de Vigan pare sa aiba asupra Frantei efectul unui balsam.” (Le Devoir)
„Ne-am putea imagina o relatie apropiata intre loialitate si recunostinta – sa fii constient de ce datorezi cuiva, sa-i fii recunoscator, nu e acesta punctul de plecare al loialitatii? La un an dupa ce a consacrat un roman primului concept, Delphine de Vigan, care pare hotarita sa dedice un ciclu de texte scurte legaturilor ce unesc oamenii, trece la al doilea, scotind la iveala o carte foarte diferita.” (Le Monde)
Delphine de Vigan (n. 1966) este romanciera si scenarista franceza. A publicat romanele Jours sans faim (2001), Les Jolis Garçons (2005), Un soir de décembre (2005), No et moi (2007), pentru care a primit un an mai tirziu Prix des Libraires si care a fost adaptat pentru marele ecran in 2010, Les Heures souterraines (2009), Rien ne s’oppose à la nuit (2011), laureat cu Prix du roman Fnac, Prix Roman France Télévisions si Prix Renaudot des Lycéens, si D’après une histoire vraie (2015), recompensat cu Prix Renaudot si Prix Goncourt des Lycéens si ecranizat in regia lui Roman Polanski in 2017. La Editura Polirom, din opera autoarei a mai aparut romanul Legamintele (2019).
RECENZII