Scena lumii reuneste eseuri despre evenimente artistice care au marcat indeosebi lumea Parisului si al caror martor atent a fost George Banu, precum si reflectii inspirate de aventuri personale, de intilniri esentiale, de spectacole radicale... Pe Scena lumii descoperim protagonisti si figuranti care, dupa cum se stie din Antichitate, joaca roluri si-si reveleaza secretele. De la umbra lui Stalin la incertitudinile lui Obama, desconsiderat prin asemanarea cu Hamlet – o „insulta”! –, descoperim aici societatea spectacolului cu toate contrastele ei. George Banu asociaza elogiul artei afirmat explicit si denuntul teatralitatii cotidian disimulate, caci pe Scena lumii sintem, alternativ, cind spectatori, cind actori. Locul nimanui nu e constant atribuit si a-l gasi e o misiune. Acesta-i orizontul excursiei propuse de autor.
Pornind de la aceste afinitati elective prezente lunar, timp de cinci ani, in Dilema veche, se deseneaza caleidoscopic peisajul unei epoci si identitatea unui autor animat de convingerea ca azi, mai mult ca oricind, cultura isi are ca rost vindecarea ranilor sufletului.
„De citiva ani, George Banu scrie pentru Dilema veche texte admirabile, in care povesteste, comenteaza, observa faptele culturale ale lumii. O face cu sensibilitate si cunoastere, cu experienta sapientiala, caci George Banu este un intelept al teatrului (daca tot se zice ca teatrul este un fel de secta, atunci trebuie sa aiba inteleptii lui!). Viziteaza, cu pas melancolic si masurat, artele vremii, de la cele canonizate la cele mai excentrice, de la cele riguros si costisitor puse la cale la cele intimplatoare, improvizate. Priveste spre politicieni sau spre artisti, spre scriitori sau spre spectatori – nimic nu-i e strain. George Banu ia pulsul spiritual al lumii si da raportul de garda, lunar, in Dilema veche, in texte care imbogatesc cititorul. Stringerea acestor texte in volum mi se pare necesara. Nu doar pentru valoarea fiecaruia dintre ele, nu doar din respect pentru public, ci si pentru ca ele impreuna alcatuiesc, ca piesele unui puzzle, o imago mundi, poate, neasteptata.” (Sever Voinescu)
.
