„Dan Sociu, unul dintre poetii de virf, unul dintre cei mai iubiti, carismatici, s-a clasicizat. Sociu ne anunta ca nu mai exista ironie, gata cu glumita, cu umorul, cu jocul de cuvinte, un joc de cuvinte care sa nu duca nicaieri. Gata cu hahaiala, cu chitaiala adolescentina, cu totul. E serios, desi, evident, ramine acelasi Sociu hitru, cu tot felul de formulari, fie memorabile, fie care te fac sa rizi, fie care te fac sa plingi, dar nu mai e de ris. E clasic Sociu. Mi se pare ca Sociu face o incercare de a-si pune in buna ordine birfele si legendele despre el insusi, amesteca episoade biografice cu chestiuni de reverie mai din tinerete, mai de-acum. Accentul mistic pus pe diverse episoade – «uau» este o traducere a biblicului «vai» –, acest «uau» este si el foarte serios. Toate lucrurile astea, sunetul tobelor, clinchetele, tot felul de zgomote de adunare, de strigare catre pocainta suna serios. Avem un poet foarte bun, Sociu, care a mai scris ceva bun, Uau.” (Costi Rogozanu)
